A venit vara și ne bucurăm din plin de ea. Unii facem planuri de concedii, unii au luat deja vacanța, alții se pregătesc să plece la ștrand sau la plajă. De când eram mică am asociat sentimentul de vacanță cu cel de a sta la umbră cu o carte în mână. Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc relaxată, știind că peste două sau trei ore nu am niciun proiect de predat sau niciun examen de dat.
Mi-am făcut deja o listă de lectură pentru vară, știu ce romane iau cu mine când plec în concediu și m-am hotărât să reiau obiceiul de a citi în tramvai sau troleibuz. E un obicei sănătos. Folosesc într-un mod util un timp pe care l-aș pierde altfel în reverii sau observând în jurul meu oameni și locuri.
Sunt sigură că vor adopta și alții obiceiul de a citi în mijloace de transport, mai ales că acum, pe vară, e răcoare în troleibuzele timișorene și mult mai plăcut decât afară. Pentru a da un exemplu în acest sens, am decis, împreună cu echipa, că a doua ediție a Lecturilor Urbane din Timișoara va avea loc în tramvai. Mai exact, în tramvaiul 4.
Ne vedem, așadar, vineri, 16 iulie, la orele 18:00 în stația de tramvai din Piața Libertății. Vă așteptăm cu o carte de citit și, opțional, o carte de donat, ca la ediția anterioară. De luni inaugurăm și punctele de donare, așa că fiți pe fază dacă aveți cărți de dat.







[...] This post was mentioned on Twitter by adrianciubotaru, Tibi Neag and others. Tibi Neag said: RT @cristina_tm: #lecturiurbane #timisoara http://bit.ly/97z48J [...]
[...] avem o noua editie Lecturi Urbane in Timisoara. De data aceasta vom incuraja cititul pe linia tramvaiului 4, de la un capat la altul. Cititorii [...]
[...] Luna trecuta am participat la prima editie Lecturi Urbane din Timisoara. A fost o experienta deosebita, fiind considerat cel mai mic “devorator de carti”. Cel mai mult mi-a placut ca fetele mi-au dat atentie si “am circulat” din brate in brate cam pe la toate fetele din zona. Si daca tot am fost atractia evenimentului de pe Bega, organizatorii au decis sa ma faca vedeta, astfel ca am aparut pe afisul celei de-a doua editii Lecturi urbane din Timisoara. [...]
[...] i-auzi tu ce ne pun năzdrăvanii iștia să facem la Timișoara: să cetim pe tramvai. No tare fain zâc io. Ne luăm c-o carte prinsă de mână și ne urcăm în tramvaiu 4 de la [...]
[...] P.S.1: Ne auzim la 18:00 la Lecturi Urbane, AZI! [...]